Polonia a consolidat poziția de putere regională prin includerea în Grupul E5, o alianță informală de securitate și apărare formată din Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Polonia. Această evoluție subliniază ascensiunea Varșoviei în arhitectura de securitate europeană, în timp ce România pare să fi pierdut capacitatea de a exercita o influență geopolitică semnificativă în regiune. Analistul politic Radu Carp susține că țara noastră a transferat practic reprezentarea intereselor sale externe către statul polonez.
Lipsa unei viziuni clare și investițiile militare insuficiente sunt identificate ca factori determinanți în această declin. În timp ce Polonia investește masiv în apărare, România nu reușește să depășească pragul de 2,5% din PIB pentru securitatea propriei frontiere. Această diferență de capacitate militară face ca Flancul Estic să fie dominat de Polonia și de Finlanda, lăsând România într-o poziție de vulnerabilitate, fiind considerată un stat membru de categoria 3 în cadrul Uniunii Europene.
Polonia reușește să se proiecteze pe mai multe axe strategice simultan, de la Triunghiul Weimar la parteneriatul cu SUA și Inițiativa celor Trei Mări. În contrast, România și Bulgaria se confruntă cu dificultăți în crearea unui Hub de Securitate la Marea Neagră. Radu Carp menționează că, deși România participă la formate precum NATO sau Consiliul Europei, absența unui obiectiv bine definit în arhitectura geostrategică mondială limitează impactul real al diplomației românești.
Un alt aspect critic este lipsa unui ecosistem intelectual și de expertiză dedicat intereselor naționale. Polonia dispune de experți respectați care pot comunica eficient în Statele Unite, oferind un feedback valoros pentru politica lor externă. România, deși posedă diplomați excepționali, nu are un program dedicat de cercetare sau un know-how pentru a atrage și utiliza experți în zone critice, precum problema Transnistriei, oferind astfel un avantaj competitiv Poloniei.
Evoluția rolului Poloniei în securitatea europeană reflectă o schimbare de paradigmă în Flancul Estic, unde puterea militară și proiectarea strategică devin esențiale. În contextul actual, formatul B9, care anterior putea reprezenta o platformă de cooperare regională, a pierdut din importanța sa pentru România. În prezent, inițiativele regionale sunt organizate de alte state, precum Finlanda, în timp ce România rămâne implicată doar în formate de cooperare extinsă, fără a mai conduce procesele de decizie locală.
În cadrul Uniunii Europene, deși principiul egalității statelor membre este teoretic, influența reală este dictată de dimensiunea teritorială, populație și puterea economică. România se află într-o poziție de dezavantaj față de Polonia, chiar dacă parametrii demografici și de suprafață sunt comparabili. Această dinamică evidențiază necesitatea unei strategii de investiții și de proiectare externă pentru a evita marginalizarea în procesele de securitate regională.