România înregistrează cel mai înalt nivel de susținere pentru înființarea unei armate europene dintre cele 11 state membre UE incluse în raportul GLOBSEC Trends 2026. Conform datelor publicate pe 13 noiembrie, 82% dintre români sunt favorabili acestui proiect, depășind țări precum Lituania, cu 78%, sau Franța, cu 75%. Această tendință reflectă o percepție strategică schimbată a societății românești în fața amenințărilor din regiune.
Analistul de politică externă Cătălin Done avertizează însă că entuziasmul populației contrastează puternic cu dificultățile statului de a respecta propriile angajamente militare. România are tendința de a fi foarte ambițioasă la nivel declarativ, dar întâmpină probleme majore în faza de implementare. Specialistul subliniază că o apărare europeană comună nu poate compensa lipsa de eficiență a autorităților naționale și întârzierile din programele de înzestrare.
Problemele de execuție financiară sunt evidente, deoarece cheltuielile efective pentru apărare au reprezentat doar 1,58% din PIB în 2023. Această cifră este sub nivelul de 2% din PIB pe care România și-a asumat să îl aloce la summitul NATO de la Vilnius în iulie 2023. Cătălin Done menționează că o parte importantă a fondurilor a rămas neutilizată din cauza amânărilor plății și a întârzierilor în achizițiile de echipamente.
La nivel european, fragmentarea rămâne o provocare majoră, deoarece statele continuă să cumpere echipamente militar în mod separat. În 2022, doar 18% din investițiile în programele de apărare ale Uniunii Europene erau realizate în comun, mult sub obiectivul de 35% stabilit de Agenția Europeană de Apărare. Această lipsă de coordonare duce la suprapunerea cheltuielilor și la o dependență continuă de furnizorii din afara Uniunii Europene.
Pentru România, integrarea într-o structură europeană ar putea aduce beneficii precum accesul la tehnologii avansate și finanțări pentru industria națională de apărare. Participarea la proiecte comune ar putea transforma țara dintr-un simplu cumpărător de echipamente într-un participant la producție. Totuși, Cătălin Done precizează că aceste avantaje implică responsabilități stricte privind standardizarea echipamentelor și disponibilitatea operațională a forțelor.
Contextul securitar european este marcat de incertitudinea privind angajamentul Statelor Unite, amplificată de politicile administrației Trump. Europa riscă să devină un simplu spectator în negocierile privind securitatea continentului, în condițiile în care Washingtonul ar putea trata dosare de securitate prin negocieri directe cu Moscova. Această dinamică pune presiune pe necesitatea unei unități strategice europene pentru a influența deciziile care afectează direct ordinea de securitate a continentului.