Sari la conținut
Alianța Strategică Alianța Strategică

Securitate

Implicațiile dezvoltării unui program nuclear militar de către România: perspective de securitate

O propunere privind dezvoltarea propriului arsenal nuclear ridică semne de întrebare privind capacitățile tehnice ale țării și relațiile cu aliații.

· 3 min citire · Redacția Alianța Strategică

Implicațiile dezvoltării unui program nuclear militar de către România: perspective de securitate
Foto: Adevărul

O propunere lansată de fostul consilier prezidențial Iulian Fota, prin care se sugerează ca România să își dezvolte propriul program nuclear militar, a generat dezbateri privind capacitățile tehnice ale statului și impactul asupra securității naționale. Iulian Fota a susținut că autoritățile ar trebui să exploreze această opțiune, argumentând că țara a parcurs deja o parte importantă din acest proces prin exploatarea energiei nucleare în scopuri civile. Fostul consilier a menționat că această decizie ar putea fi un drept suveran al României.

Expertul în securitate nucleară Liviu Horovitz, de la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, consideră că un astfel de demers ar putea reprezenta doar o fantezie sau o idee periculoasă. Conform acestuia, chiar dacă ar exista voință politică și resurse financiare, nu există garanții privind succesul unui program de o asemenea anvergură. Liviu Horovitz subliniază că disponibilitatea de a aloca resurse depinde de gravitatea amenințărilor percepute și de nivelul de încredere în garanțiile oferite de aliați, în special de cele ale Statelor Unite.

În ceea ce privește capacitatea tehnică, Liviu Horovitz afirmă că România este departe de a deține ansamblul necesar pentru un arsenal militar propriu. Lipsesc materialele esențiale, mijloacele de transport și infrastructura care ar permite operarea armelor nucleare. Depășirea acestor deficiențe ar necesita un efort extrem de costisitor și îndelungat, cu rezultate incerte. Expertul susține că, în contextul actual, nu există niciun imperativ strategic sau interes real pentru ca România să urmeze această direcție de dezvoltare militară.

Pe plan extern, un astfel de proiect ar putea declanșa reacții dure din partea marilor puteri și ar putea afecta regimul internațional de neproliferare. Liviu Horovitz avertizează că Rusia ar putea lua contramăsuri, în timp ce Statele Unite s-ar opune acestui demers. Riscul major este deteriorarea relațiilor cu partenerii de care România își sprijină securitatea și prosperitatea. România ar putea ajunge într-o poziție de izolare înainte de a obține orice beneficiu concret de securitate prin deținerea unui arsenal propriu.

Istoricul programului nuclear român include adoptarea Programului Nuclear Național în 1969 și înființarea Institutului de Cercetări Nucleare Pitești în 1971. România a utilizat tehnologia canadiană CANDU pentru a evita dependența de uraniul îmbogățit sovietic. Totodată, în 1978, a existat „Programul Dunărea”, o inițiativă secretă de cercetare a capacităților pentru arme nucleare, care a fost însă oprită imediat după Revoluția din 1989 pentru a evita reacțiile unor state precum Rusia sau Statele Unite.

În cadrul ordinii de securitate actuale, deciziile privind armamentul nuclear sunt strâns legate de poziția statelor deținătoare de astfel de arme și de stabilitatea sistemului internațional. O schimbare radicală a acestui sistem ar putea modifica modul în care statele evaluează necesitatea de a deține propriile capacități de deterrent. Totuși, în prezent, presiunile externe și dependența de garanțiile aliaților rămân factori determinanți în analiza riscurilor pentru securitatea națională.

Surse

Sursa: Adevărul

Tot în Securitate