Reuniunea de la Shenzen reprezintă un moment critic pentru determinarea direcțiilor geopolitice ale viitorului, fiind văzută ca o încercare de a stabili o nouă ordine mondială. Spre deosebire de momentul istoric de la Ialta, procesul actual nu implică un inamic învins care să capituleze, ci implică trei lideri care acționează ca garante ai propriilor planiglobe de putere. Această întâlnire vizează stabilirea unor cercuri concentrice de influență și a unor mecanisme de reglementare a conflictelor la nivel global.
Trump propune o hartă a lumii centrată pe SUA, utilizând o versiune actualizată a Doctrinei Monroe pentru secolul XXI. Această abordare prioritizează crearea unei zone de influență exclusive în emisfera occidentală, vizând posibile extinderi de control asupra unor zone precum Venezuela, Groenlanda sau Canada. Strategia americană include și o bătălie pentru controlul resurselor de pământuri rare, esențiale pentru tehnologiile viitorului, prin consolidarea prezenței în oceane și colaborarea cu aliați.
China utilizează o abordare cartografică diferită, bazată pe o hartă verticală oficială din 2013, care plasează China și Oceanul Indian în centru. Această viziune susține dezvoltarea „noilor drumuri ale mătăsii”, incluzând acum și o rută de nord prin Oceanul Înghețat. Prin această proiecție, China își asigură conectivitatea prin Arctica și Antarctica, menținând un ax central care poziționează restul lumii, inclusiv Europa și America, la periferia reprezentării sale de putere.
Interesele rusești pot converge cu cele chineze prin parteneriatul promis ca fiind „fără limite”, concentrându-se pe funcționarea Drumurilor Mătăsii. Europa poate deveni relevantă prin rolul său de punct de deschidere către porturile de la Marea Nordului, Atlantic și Mediterană. În acest context, securizarea liniilor de transport devine vitală, aspect în care situația din Marea Neagră și rolul Turciei ca punct de transfer spre Europa capătă o importanță strategică majoră.
Un element central al negocierilor este dorința de a reduce tensiunile prin crearea unui mecanism tripartit de securitate globală. Obiectivul este reglementarea conflictelor prin tratate, în special cele legate de accesul la zonele bogate în resurse naturale. Procesul vizează o repoziționare a forței națiunilor în cadrul instituțiilor internaționale, care necesită o reformă inevitabilă pentru a reflecta noile realități ale puterii și pentru a asigura garanții de securitate economică și militară.
Această evoluție geopolitică se încadrează într-un context de reconfigurare a raporturilor de forță, unde Europa este momentan izolată sau ignorată din discuțiile de la Shenzen. UE nu a reușit să se impună ca actor global credibil în aceste negocieri, rămânând limitată la gestionarea conflictului din Ucraina. Această marginalizare indică o schimbare de paradigmă în care deciziile majore privind structura de securitate mondială sunt luate în afara cadrelor europene tradiționale.